Povestea vasului crăpat

O femeie bătrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băt, si le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa.

La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumătate de apă. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de rusine cu imperfecþiunea sa, si se simtea atât de rău ca nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!

După 2 ani de asa zisă nereusită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor: “Mă simt atât de rusinat, pentru ca această crăpătură face ca apa sa se scurgă pe tot drumul până acasă!”

Bătrâna a zâmbit, “Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu?” “Asta pentru ca am stiut defectul tău si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi.” “De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care împrospătează casa.”

Fiecare dintre noi avem calități și defecte, lucruri pe care le putem imbunătăți. Însa crăpăturile si defectele ne fac viata împreună atât de interesantă si ne răsplătesc atât de mult! Un prim pas către o comunicare mai bună cu noi și o stare de bine este să ne împrietenim cu defectele noastre și să luăm fiecare persoană asa cum este căutănd ce este bun in ea.