Pilda celor 6 orbi care au atins un elefant
· 3 min de citit
Se povestește că la un moment dat, la Buddha au venit un grup de discipoli. “Maestre, aici în sat trăiesc o mulțime de ermiți și intelectuali care se complac intr-o continuă dispută, unii spunând ca lumea este infinită și eternă, ceilalți că ea este finită și muritoare; unii spun că sufletul moare împreună cu corpul în timp ce ceilalți că el trăiește etern și așa mai departe. Ce poți să spui Maestre în ceea ce îi privește?” Privindu-i, Buddha le-a răspuns, “Candva, demult, trăia un rege, care chemându-și servitorii, le-a spus:”Adunati-vă cu toții, servitori credincioși, apoi mergeți de strângeți la un loc pe toți oamenii născuți orbi din împărăție, pentru a le arăta un elefant.’”. “Prea bine, mărite rege” au spus servitorii, după care fiecare a plecat spre a îndeplini voia regelui lor. Când toți cei născuți orbi au fost adunați în locul desemnat de rege, acesta a venit în mijlocul lor și le-a spus, “Acesta este un elefant”.
Primul nevăzător a ajuns la elefant și i-a atins urechea animalului. “Ah”, își spuse“, elefantul este un animal aspru și mare. Se aseamănă cu un covor”. Cel de-al doilea nevăzător a pipăit trompa animalului. “Acum înțeleg”, s-a gândit el“, elefantul este lung și rotund. Se aseamănă cu un șarpe uriaș”. Cel de-al treilea nevăzător a atins piciorul elefantului. “Ei, n-aș fi ghicit niciodată”, a spus, “elefantul este înalt și tare, exact ca un copac”. Cel de-al patrulea nevăzător a atins o parte a elefantului. “Acum înțeleg” s-a gândit el, “elefantul este mare și fin, ca un perete”. Cel de-al cincilea nevăzător a atins colțul elefantului. “Elefantul este un animal tare și ascuțit ca o lance” a decis acesta. Cel de-al șaselea nevăzător a atins coada elefantului. “Ca să vezi”, spuse el, “scoate răgete destul de puternice, dar arată ca o franghie lungă și subțire”. După aceea, cei șase prieteni nevăzători s-au așezat din nou să discute despre elefant. “Este aspru și mare ca o carpetă” spuse primul. “Nu, este lung și rotund ca un șarpe” spuse al doilea. “Glumești” spuse cel de-al treilea, “este înalt și tare ca un copac.” “Nu e adevărat” mârâi cel de-al patrulea “este mare și fin ca un perete”, “Tare și ascuțit ca o lance” țipă ce de-al cincilea. “Lung și subțire ca o frânghie” țipă cel de-al șaselea. Astfel începu cearta și fiecare susținea că are dreptate. Doar îl atinseseră cu propriile mâini, nu-i așa?
Proprietarul elefantului auzi țipetele și veni să vadă care era cauza conflictului. “Fiecare are dreptate și fiecare se înșeală” spuse el. “Un om nu poate afla singur adevărul, ci doar o parte din el. Dar dacă lucrăm împreună, fiecare adăugând partea lui întregului, putem afla înțelepciunea”